‘’ doresc sa fiu de ajutor celor care îşi
propun să viziteze CHILIA PĂRINTELUI, MĂNĂSTIRILE BRÂNCOVEANU şi PRISLOP, nu
analizez fapte, comportamente iar textul nu este o biografie a părintelui (după
cum veţi vedea), e o simplă expunere a unui simplu om despre un pelerinaj cu
mari trăiri sufleteşti,cu o încărcătură emoţională desăvârşită ! ’’
După 1 an de pregătiri, iată-mă îndeplinindu-mi
dorinţa de a călători spre trei din cele patru locaţii în care a trăit şi s-a
rugat Părintele Arsenie. Călătoria mi-am început-o într-o dimineaţă frumoasă de
august, împreună cu trei persoane foarte dragi mie, pe care le-am invitat să ia
parte acestei călătorii de suflet. Am pornit din Miercurea Ciuc
şi ne-am deplasat pe ruta Braşov, Codlea, Făgăraş, Sâmbăta de Jos, Sâmbăta de
Sus. După ce am ieşit de pe drumul european şi am traversat prima localitate Sâmbăta
de Jos, am ajuns într-un câmp de unde aveam să fim copleşiţi la maxim de
măreţia peisajului, în faţa noastră se înălţa semeţ ca un
zid al unei fortificaţii: Masivul Făgăraş.
Prima locaţie de vizitat am hotărât să
fie Chilia Părintelui. Ajunşi în parcarea din faţa Mănăstirii Brâncoveanu din
localitatea Sâmbăta de Sus, ne-am echipat cu ţinuta de drumeţie, ne-am luat
rucsacii cu mâncare, apă şi am pornit la drum. Din informaţiile culese de pe
internet, cunoşteam faptul că drumeţia durează în jur de 3 ore dus, 3 ore
întors, informaţie pe care o confirm. Acum depinde şi de excursionişti.
Distanţa trebuie să fie undeva până în 10 km, cu tot cu urcuşul de la cabana
Sâmbata până la chilie - urcare ,10 km la coborâre.
Drumeţia a fost superbă,
drumul şerpuieşte printre brazi pe marginea pârâului cu apă cristalină, în care
se scăldau razele soarelui, aer curat, cântecul păsărilor... toate cele
necesare să faci o excursie cu mare încărcătură pozitivă pe toate planurile, unde
mai pui la socoteală şi scopul acesteia care era să ajung la Chilia Părintelui.
Primele 2 ore ne-am deplasat pe un drum forestier.
Au fost pelerini care s-au
încumetat să urce cu maşina. Erau porţiuni unde cu greu pot trece două maşini
una pe lângă alta, dealtfel cred că ar fi destul
de neplăcut să prinzi ploi, darămite o viitură . Cine vrea să-şi uşureze pelerinajul, poate
să urce cu un tractor cu remorcă modificată pentru transport persoane. Pe alţii, i-am văzut
călătorind în remorcuţe de marfă legate după maşini... întrebaţi localnicii...
sincer nu am ştiut de existenta lor până nu le-am văzut trecând pe lângă noi, însă şi dacă aş fi ştiut, nu aş fi ales această variantă. Este bună pentru
oameni bolnavi sau vârstnici şi pentru copii… De ce ? Consider că într-o astfel
de călătorie e necesar să facem eforturi şi cel fizic a fost pregătitor.... timp
de 3 ore mi-am limpezit gândurile, am adunat
în gând plusurile din viaţa mea care (cu toate că suntem oameni si mereu ne plângem)
au devansat clar minusurile. Ajunşi la capătul drumului forestier, începem
ascensiunea (cea de-a treia ora, 3 -
numărul magic). De aici terenul e mai accidentat, însă nu prezintă un grad
foarte mare de dificultate. Pe traseu ne-am întâlnit cu foarte mulţi pelerini,
mulţi copii cu părinţiilor, oameni în vârstă. Pe măsura
ce urcam, peisajul începea să prindă contur de basm. Dacă primele două ore le-am străbătut prin
vale, având de o parte şi de alta doua ziduri îmbrăcate cu vegetaţie, brazi,
stânci, cascade de apă atât pe traseul pârâului cât şi de pe versanţi, de la
înălţimi foarte, foarte mari, acum în faţa noastră avea să se deschidă
fereastra Munţilor Făgăraş. Panoramă ce pur şi simplu îţi taie răsuflarea. Nu
degeaba a ales Părintele să sape chilia aici. Am ajuns şi la cabană.
Prin
dreapta ei începea urcuşul spre chilie. E destul de abrupt însă nu de speriat.
Dacă urmezi cărarea, nu are ce să ţi se întâmple, şi apoi lucrurile mari se fac
cu efort... De lângă cabană până în faţa chiliei am făcut 20 de minute. Dacă au
urcat copii, femei şi bărbaţi vârstnici, poţi să o faci şi tu. Pe cărare, găseşti funii sau scări din lemn pentru a-ţi înlesni ascensiunea, iar vegetaţia
din jur, face să nu te simţi copleşit de înălţimea la care urci. Am ajuns şi la
chilie. Într-un mod special şi
civilizat pelerinii işi aşteaptă rândul să intre şi să se roage câteva clipe. E
un loc foarte special, iar priveliştea este de o frumuseţe rară. Acum constat
că deşi există cabana la poale, dorinţa Părintelui ca această locaţie să fie
una specială şi mai retrasă, e indeplinită. Cine ajunge aici, este printre
cei aleşi. Nu poţi să faci călătoria asta, dacă nu vii cu sufletul curat şi dacă
ai alte gânduri. Nu poţi fii pelerin doar dacă mergi
unde poţi ajunge doar cu maşina. O să vedeţi că oamenii pe care-i întâlniţi aici, sunt
altfel, nu au complexe că trebuie să stea la rând, că trebuie să manifeste o
conduită civilizată, că trebuie să fie îmbracaţi, nu dezbrăcaţi, că nu sunt scări
rulante şi umbră până la mormânt ( la Prislop ).... sunt oamenii care chiar îşi doresc să-l întâlnească
pe părinte necondiţionat şi sunt pregătiţi să facă sacrificii pentru asta.
În
chilie, încape o singură persoană. Iniţial, părintele îşi dorea să fie mult mai
mare, doar că a renunţat la acest aspect datorită infiltraţilor apei şi
faptului că cei ce-l urmăreau, ar fi putut interpreta într-un mod greşit realizarea
acesteia. La chilie poţi să duci flori, iconiţe. Am văzut acatiste, sticle cu
ulei...Ce simţi când intri şi te rogi în chilie.... nu
descriu, pentru că aş fi sărac în cuvinte, trebuie să mergi
să traieşti tu. Acum că mi-am atins scopul, putem să coborâm.
La cabana Sâmbăta, poţi servi un suc, un ceai... La coborâre, alt timp numai
bun pentru a reflecta în armonie totală cu natura. Deşi traseul
este acelaşi pe care l-am făcut la urcare, nu am avut timp
să ne plictisim, natura a avut grijă de acest aspect, ne oferea surprize noi, plăcute la fiecare pas.
Coborârea a durat la fel ca şi urcarea în jur de 3 ore.
Următoarea etapă a excursiei a fost aceea de a vizita Mănăstirea
Brâncoveanu, care este ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu.
Aici, în 1942, Arsenie Boca a fost ridicat la treapta preoţească și numit stareţ.
E foarte frumos aici. Am vizitat biserica veche în care a slujit părintele, cea
nouă în care chiar atunci era în desfăşurare vecernia, lacul mănăstirii şi
Izvorul Părintelui Asenie. Ar fi bine dacă ai avea măcar o oră la
dispoziţie să o petreci lângă lac. Dacă îţi doreşti să ajungi la izvor, ar fi bine să
te deplasezi cu maşina, deoarece nu este chiar aproape. Se poate ajunge pe două
căi, amândouă înconjoară curtea mănăstirii.
Pentru cei interesaţi să
se cazeze în Sâmbăta, am văzut multe locaţii care ofereau locuri de cazare. Noi însă nu am poposit, am urcat în maşină şi am
început călătoria spre Mănăstirea Prislop. Şi pentru că ne-a prins noaptea pe
drum, am înoptat la Pensiunea Phoenix (
http://www.pensiuneaphoenix.ro/ ). Ne-a îndrumat o cunoştinţă să poposim
acolo. Fiind după ora 23, nu am realizat
cât de frumos este, dar dimineaţa după ce ne-am trezit… am rămas fără cuvinte.
Pensiunea este situată într-o livadă. Condiţiile sunt foarte
bune, iar micul dejun luat pe terasă lângă lac… a
făcut tot deliciul şi încântarea dimineţii.. Apoi am pornit din
nou la
drum.
Noul obiectiv a fost Mănăstirea Prislop. Am ales
să mergem prin Hateg, Silvaşul de Jos, Silvaşul de Sus. În ciuda faptului că pe
internet erau persoane care sustineau că au găsit greu drumul spre mănăstire, a
fost foarte uşor. Este foarte bine semnalizat, trebuie doar să fii atent. Dacă doreşti să
duci flori Părintelui, nu trebuie să le duci de acasă facându-ţi
griji că nu vor face faţă transportului - vei găsi pe drum, din Silvaşul de Jos începând,
mulţi localnici vând la stradă. Ghiveciul cu flori pe care îl duci
părintelui, îl vei putea pune la mormânt în momentul în care ajungi în dreptul
lui. De jur împrejur este plin cu flori. Eu l-am dat unei maici înainte să mă
închin, deoarece era foarte aglomerat şi ca să nu ies din rând.
Pe măsură ce te
apropii de mănăstire, drumul se îngustează foarte mult, iar dacă prinzi
aglomeraţie cum am prins noi, trebuie să fii foarte răbdător. Necunoscând faptul
că la intrarea în curtea mănăstirii, este o parcare imensă şi totodată văzând
foarte multe maşini parcate pe drumul ce duce spre mănăstire, am parcat şi noi
unde am găsit loc şi ne-am continuat
traseul pe jos. La intrare, am remarcat câteva mesaje
importante pentru pelerini. Ţinuta vestimentară trebuie să fie decentă, fără
pantaloni scurţi, fără fuste-rochii scurte, fără decolteu sau cu spatele gol.
Am fost martor când, după mult timp de aşteptat, o doamnă a fost scoasă din rând
şi trimisă pentru a se îmbrăca în mod corespunzător. Pentru
doamne, există la intrare de împrumut ( fără taxe ) fuste lungi. E bine să vă
conformaţi, şi până la urmă, de ce nu, să mergeţi pregătiţi de acasă pentru
acest moment important: de a te închina
părintelui. Deasemenea, este interzis să fotografiezi, să filmezi şi nu există
posibilităţi de cazare în incinta mănăstirii. Posibilităţi de cazare găsiţi în
localităţile prin care treceţi în drum spre mănăstire. Pentru a ajunge la
mormânt, e necesar să treci prin stânga mănăstirii. M-am conformat regulilor şi
nu am fotografiat decât de la intrare. Din păcate au fost mulţi care au
nesocotit toate regulile, fapt care denotă că spiritul de turmă funcţioneză în
continuare, iar scopul acestora era doar să fi fost şi ei acolo unde merge
lumea. Un alt episod, pe care nu aş fi dorit să-l văd… cineva a
împărţit pelerinilor o rugăciune, pretinzând că ar fi a părintelui, o măicuţă a
sesizat problema şi a rugat lumea să nu o mai transmită altora întrucât nu este… o doamnă aflată în
rând, a aruncat o privire peste hârtie
şi…. a susţiut că ‘’este’’ ! Şi atunci îmi pun întrebarea, înainte să ceri
ajutor, chiar nu te poţi documenta puţin ? CUI, CE A FĂCUT, CINE A FOST, CE A
SCRIS…. M-am simţit deranjat de faptul că îmi doream de atâta timp să ajung
ACOLO, iar în loc ca pelerinii să menţină o linişte copleşitoare, căci eram de
fapt la apogeul pelerinajului… l-au
transformat într-un moment normal,
comparabil cu aşteptarea la rând pentru a
cumpăra un aliment. Nu vreau sa mai spun nimic de nivelul discuţiilor pe
care l-am auzit, de neliniştea de a aştepta în rând, de faptul că durează mult…
Dar am închis ochii la propriu şi la figurat şi mi-am urmat calea. La închinăciune…
trăiri emoţionante. Ştiţi cum e, cine trebuie să vadă - va vedea, să audă - va
auzi, să simtă – va simţi.
Tot în curtea Mănăstirii Prislop, mai puteţi vizita Peştera Sf. Ioan de la Prislop,
povestea i-am cunoscut-o spre ruşinea
mea doar datorită pelerinajului şi poate
şi din pricina faptului că cei ce au scris mai înainte despre Părintele
Arsenie, care, datorită dragostei faţă de acesta, au omis să precizeze asupra posibilităţii de vizitare şi a acestui loc sfânt. Ca să ajungi la peşteră, continuă urcuşul de la mormântul
părintelui, să fie în jur de 500m. În biserică, aveţi posibilitatea să vedeţi
icoane pictate de Sf. Pr. Arsenie Boca.
De lângă biserică, chiar lângă izvor, aveţi posibilitatea să luaţi aghiasmă.
Pentru amintiri, suveniruri, există două posibilităţi, un chioşc din
lemn situat chiar lângă biserică şi spre ieşire, pe partea
stângă înainte de poarta mare, un magazin. Găsiţi de toate, ‘’Rugaciunea de
dimineaţă’’... , cărţi, icoane, cruciuliţe…
Dacă stăruieşti să faci această călatorie, îţi
doresc să ai parte de ea cât mai curând şi să-ţi fie de folos aşa cum mi-a fost mie !
Pentru alte informaţii
poţi să mă găseşti şi aici
