Contact:

Adresa de e.mail: lukianfm@mail.com
Facebook: https://www.facebook.com/lucian.pascan
Pagina de prezentare: https://www.facebook.com/pages/Lukian-FM/351187448289159?ref=hl
Telefon: 0786 50 31 80
Locaţie: România, Harghita, Miercurea Ciuc


joi, 23 iunie 2016

Statuia de pe acoperişul Bisericii Negre



          Enigmă... :) Sunt  oameni care desi au vizitat Biserica Neagră din Braşov, nu au stire de existenţa acestei statui. Aflat în trecere prin Braşov am hotarât să revăd interiorul bisericii.  Am plătit, am intrat, am vizitat, am citit toate panourile informative, un angajat  - mândru cu ecusonul la gât, stătea după mine ca nu cumva să fac poze... :) ( în loc să ne spună vreo două, trei cuvinte despre edificiu...). Nimic nou, nu, tipic pentru promovarea turistică românească. La ieşire era un grup de străini (norocul meu ), cărora în limba engleză ghidul tocmai le prezenta statuia şi mare mi-a fost mirarea când ridic ochii să remarc silueta unui băiat îngenunchiat pe marginea acoperişului. M-am simţit indignat că trebuia să aflu de existenţa ei astfel, dar era o confirmare a faptului că şi aici ca-n multe alte locuri din România se întâmplă la fel - "nu ştim să ne vindem marfa" şi aflăm lucruri interesante accidental. După un "google search"  am şi aflat  povestea "baiatului". 
           La un research după doi ani de când am făcut fotografiile ( 2014-2016),  am constatat că sunt mai multe legende....
           Cea mai plauzibilă este că statuia reprezintă un ucenic care tindea prin talentul şi perseverenţa sa, să-şi întreacă meşterul ( şeful de echipă), care de ciudă l-a păcălit cu un pretext făcându-l să se aplece peste zid de unde l-a împins. În timp, se spune că meşterul nu a făcut faţă remuşcărilor, s-a autodenunţat, şi-a recunoscut fapta pentru care a fost condamnat la moarte. Altă poveste zice că statuia reprezintă copilul unui preot slujitor al bisericii, care obraznic fiind, este pedepsit, închis in podul bisericii iar datorită incendiului ce cuprinsese biserica s-a refugiat pe acoperiş de unde a cazut... că ar fi fost copilul unui muncitor care datorită curiozităţii, a ajuns pe marginea acoperişului, mai apoi prăbuşindu-se în gol..., cea mai greu de crezut legendă e că un copil, ar fi fost pus să ajute la măsurarea înălţimii peretelui cu o sfoară - acesta şi-a pierdut echilibrul şi căzând... a născut o legendă. 




duminică, 19 iunie 2016

DINO PARC - RÂŞNOV

            DESCOPERIT, VIZITAT... BIFAT


    Uşor de găsit, merită vizitat deopotrivă de copii şi adulţi. În afară de dinozaurii ce constituie principala atracţie a parcului mai au un loc de joacă în aer liber, un mic parc de aventură, un cinema, atelier de pictură si sculptură, exponate de muzeu, restaurant, magazin de suveniruri, chioşc de unde poţi cumpăra dulciuri, suc, apă... grup sanitar în clădirea principală impecabil de curat, personalul foarte amabil.
    Pentru informaţii privind programul de vizită şi preţul biletelor de intrare :  http://www.dinoparc.ro/contact.html.
        Recomand: dacă vă cazaţi în Râşnov, să nu porniţi la drum fără mijloc de transport pentru a ajunge la locaţie; din parcare merită să urcaţi cu tractoraşele - prima staţie o face la Dino Parc, a doua la Cetatea Râşnov (e un interval scurt de timp între sosirea lor în staţii pentru  ambele direcţii); nu aş vizita parcul intro zi ploioasă deoarece este desfăşurat prin pădure şi n-ar fi comod. 
        Dinozaurii sunt foarte bine realizaţi,  dimensiunile lor variază de la câţiva centimetri pâna la maxim 20 de metri; fiecare dintre ei au câte un panou informativ cu denumirea, dimensiunea, e.t.c.; se spune ca este cel mai mare parc de gen din Europa. Noi am avut şansa să vedem unul chiar ieşit la plimbare, mai exact un angajat  a îmbracat "un costum" să-i spun aşa , de dinozaur,  si pentru câteva minute a devenit cel mai important personaj al parcului.  Să aveţi în vedere platforma din lemn aflată la baza vulcanului care la un anumit interval de timp vibrează imitând un cutremur datorat probabil unei erupţii, şi să nu vă speriaţi de zgomotele emise de difuzoarele împraştiate prin pădure...   :)
         Concluzia: merită vizitat !!!



































joi, 6 noiembrie 2014

Un 10+ Primăriei Topliţa-Harghita pentru < Altarul de vară > de pe Tarniţă !

      Sunt impresionat de ideea superbă, pe care a avut-o cineva din Primăria Topliţa. Nu ai cum să rămâi imun, în faţa peisajului care ţi se deschide în faţa ochilor, atunci când ajungi în această locaţie. Am cutreierat de nenumărate ori, cu tatăl meu, cu prietenii, zona Tarniţei, însă nu ajunsesem niciodată aici. Văzusem cu vreo lună înainte foişorul, aflându-mă în gară, mai apoi fotografii ale prietenilor  pe o reţea de socializare... aşa că mi-am dorit să ajung şi eu aici.


       Cum ajungi la < Altarul de vară >. Din centrul oraşului, te deplasezi pe E578 în direcţia Reghin până la Restaurantul Căprioara ( cu aproximaţie, undeva la 4-5 km distanţă ), unde poţi să-ţi laşi maşina în parcare. De aici, continui să mergi pe şosea, tot înspre Reghin câteva minute, nu foarte multe ( vreo 5 minute ), până la scările pe care urcând, o să începi o superbă plimbare.


          Până la destinaţie, am făcut în jur de 40, 50 minute într-un ritm mai alert, dar nu este concurs... fiecare cum poate. Traseul este solicitant. Am urmărit marcajul - cruce roşie, care pe 90 % din traseu, este foarte vizibil, o problemă a fost doar când am ieşit din zona deasă - împădurită, unde ne-am pripit puţin.




       La coborâre am observat că brazii pe care a fost făcut marcajul, fuseseră tăiaţi...  :(  Un alt aspect deranjant e cel al păstrării curăţeniei, ce păcat ! 
        


         La un moment dat, veţi ajunge într-o poieniţă, unde se găseşte o hrănitoare. De aici, cărarea continuă prin dreapta observatorului.




         Pe măsură ce urci, ai parte de panorame superbe. Cărarea şerpuieşte prin pădure, iar urcuşul va începe la un moment dat, să-ţi "stimuleze" muşchii copaselor. Din punct de vedere fotografic, nu era un moment prielnic al zilei, potrivit fotografiei de peisaj, însă pentru a vă face poftă să mergeţi, imaginile sunt grăitoare...










        Construcţia este foarte frumoasă, este realizată de către Primăria Topliţa. Am observat şi camere de supraveghere, care, mi-aş dori să filmeze doar excursionişti !  Există un loc unde puteţi să faceţi focul pentru un grătar. Mai mult de atât, în spiritul muntelui, în vatră erau lemne pregătite pentru asta ( însă să nu uităm, să lăsăm la fel când plecăm... ). În acest moment, există două mese, pe care puteţi să serviţi ceva bunătăţi pe care trebuie musai să le aveţi la voi...









         Există posibilitatea să ajungeţi pâna la < Altar > cu maşina, nu am fost încă şi nu cunosc amănunte dar cum fac rost de ele, vă anunţ. Pentru un sfârşit de săptămână, e locul ideal, unde cu siguraţă poţi să te aduni şi să te încarci cu forţe proaspete, aşa că nu mai sta pe gânduri...